Archive for the ‘logică românească’ Category


S-a votat în Parlament adoptarea legilor care prevad reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor si recalcularea pensiilor. Până aici toate bune si frumoase.

S-a votat în felul următor: 321 voturi “pentru” şi 2 “împotrivă”.

Când s-a votat moţiunea nişte populişti incepusără să zbiere pe la televizor că Guvernul numai are susţinere şi că s-a văzut asta la votul de la moţiune când au fost foarte aproape de demitere. Bun…acum vin şi eu cu următoarea întrebare de bun-simţ: dacă până acum toti apăreau la televizor cu un discurs demagogic şi populist să îmi explice şi mie cineva cum naibii au trecut legile astea cu 321 de voturi „pentru” şi doar 2 „împotrivă”?

Advertisements

După decizia de ieri a Curţii Constituţionale avem o categorie de oamenii extrem de fericiţi. Ei se cheamă pensionari. Nu am nimic personal cu ei, le înţeleg problemele multora dintre ei.

O să încep prin a spune ca nu pot să înţeleg cum într-o ţară, indiferent care ar fi ea, problemele economice ale ţării respective au ajuns sa fie dezbătute de judecători. Mi se pare aberanta situaţia asta. Nu comentez juridic decizia luată ieri dar din punct de vedere economic aceasta decizia era singura ce nu putea ajuta, singura decizie care ne putea ajuta să ocolim incă o groapă.

Dacă până mai ieri toţi mari analişti economici, prezenţi pe diverse posturi de televiziune şi la diverse emisiuni susţineau răspicat ca decizia de a reduce pensiile e sinonimă cu un genocid iată ca acum lucrurile se schimbă. Brusc, ieri după anunţarea decizie CCR majoritatea şi-au schimbat părerea, spunând ca măsurile erau necesare pentru a evita o posibilă incapacitatea de plată. Pe www.money.ro găsiţi o sa găsiţi un articol in care toate părerile prezentate susţin că măsurile erau necesare, ca decizia CCR nu face altceva decât sa sperie potenţialii investitori străini (ăia care încă se mai gândeau să investească pe meleagurile pitoreşti). Pe cât de amuzant pe atât de penibil. Tot românul asculta in fiecare seara la televizor cum Băsescu omoară pensionari, îi cheamau în stradă alături de liderii de sindicat (ăia plecaţi în Canada) pentru ca acum părerile se schimbe, acceptând faptul ca fără aceste măsuri România ar putea intra în incapacitate de plată.

Adică pensionarii ăştia bucuroşi de acum s-ar putea să numai primească nici o pensie. Nici măcar aia redusă cu 15%. Vor primi o pensie redusă cu 100% pentru că bani nu vor mai fi, investitori străini vor fugi de eventualele majorări de taxe. De fapt nu eventuale ci sigure pentru că asta e singura soluţie rămasă.

Bugetarii pe lângă faptul ca vor avea o putere mai mică de cumpărare datorată reducerii cu 25% a salariilor vor acum, alături de noi ceilalţi, o putere de cumpărare şi mai mică datorată creşterii TVA.

Odată cu creşterea TVA pe lângă faptul ca investitorii vor fugi ca de dracu’ de România va creşte si evaziunea fiscală, lucru sinonim cu încăsari mai mici la bugetul de stat, fapt ce la rândul lui e sinonim cu incapacitatea de plată adica neplata pensiilor şi a salariilor.

Acum să imi zică si mie Victor Ponta care e victoria aia pe care o clama cu atâta fericire ieri? Pentru că eu nu văd decât sărăcie.


Pensiile nu vor fi reduse. Nici pensiile judecătorilor, magistraţilor, pensiile speciale, militare şi celelalte pensii speciale

că doar nu işi micşorau singuri pensiile. În schimb salariile vor fi reduse cu 25%.

Vestea bună, din punctul meu de vedere e tot cam aceiaşi: pensiile nu vor fi reduse dar probabil ca din toamnă nu vor fi mai bani pentru a putea fi plătite. Deci tot o să vedem pensionarii în stradă.

Frumoasă România asta.

Şi pentru ca tot suntem in România: judecătorii s-au pronunţat dar motivarea va fi făcută publică abia peste câteva zile. Care e logica? Logica românească.

Şi că să vedeţi cât mult „bine” ne face această decizie aruncaţi un ochi pe ce se întâmplă pe piaţa interbancară, unde un euro este cotat la 4,27 lei. Vedeţi aici


Din punctul meu de vedere urmatoare afirmatie poate fi catalogata drept “logica romaneasca – model de neurmat si neegalat”. Urmatoare declaratie ii apartine unui care se presepune ca are un anumit nivel de inteligenta. Vorbim despre declaratia facuta de reprezentantul benzinarilor particulari. Ea suna cam asa (citez din memorie): “Cu parare de rau va spun ca pretul produselor petroliere va creste in perioada urmatoare, desi vanzarile sunt in scadere si probabil ca in urma taierilor salariale din randul bugetarilor numarul de masini care circula in Romania va scadea”. Alooo!!! Domnule reprezentat!!! Eu plec de la prezumtia ca daca sunteti reprezentantul unei asociatii care vinde ceva inseamna ca aveti si ceva cunostiinte economice si dupa cunostiintele mele minimale in domeniul economiei stiam ca intr-o perioada de recesiune nu cresti preturile, ci din contra! Daca aud asta la un particular pai ce pretentii sa mai am de la astia care ne guvrneaza…

Partea nasoala e alta: romanul e in stare sa plateasca si aerul pe care il respira. Asa ca indiferent ca pretul benzinei/motorinei este de 1 leu sau de 10 lei romanul nostru tot va cumpara. Si asta e principalul motiv pentru care benzinarii particulari continua sa mareasca pretul produselor petroliere. Desi vanzarile lor sunt in scadere nu se poate spune acelasi lucru si despre venitul lor, aflat in continua crestere.

Un alt exemplu de logica romaneasca ar fi urmatorul: ni se largeste baza de impozitare, se introduc impozite noi – cam aceleasi de prin Europa. Noi protestam. Da, sunt de acord, avem unele impozite aberante. Da, sunt acord, bulgarii au cota unica mai mica decat a noastra, ungurii micsoreaza anumite taxe. Dar impozitele lor sunt deja la un nivel european, ungurii platesc impozite mai mari pentru al doilea imobil, etc. In schimb ne place sa ni se arunce cu praful in ochii zi de zi si stam cu el acolo: la noi se mareasc in schimb ce la altii scad. Pai da ma baietii si fete, dar la altii deja sunt mai mari decat la noi

Noi vrem sa traim ca ‘al din Franta, Germania, UK dar cu romanismele aferente.