Posts Tagged ‘concurs’


După ce am scăpat parţial de investiţiile în borduri se pare că Primăria Bucureşti are o slãbiciune pentru tot ce înseamnă piatră: vor să amplaseze două statui în centrul Bucureştiului, statui ce îi reprezintă pe Lascăr Catargiu şi Alexandru Ion Cuza.

Până aici toate bune şi frumoase, doar că cele doua statui sunt evaluate la 1 milion de euro, statui care potrivit domnului Paul Dimancea, directorul Combinatului Fondului Plastic nu ar trebui să coste mai multe de 2-30.000 de euro bucata.

Bineinteles ca Sorin “Bă” Oprescu când a fost luat la întrebari a găsit explicaţia: respectivul sculptor a câştigat un concurs şi ca nu va primi banii anul acesta ci la anul. De parcă nu tot 1 milion de euro o să primească pentru o lucrare supraevaluată de la aproximativ 60.000 de euro.

Trecând peste faptul că îl imbogăţim pe respectivul ins cu banii noştri printr-o lucrare care nu ar fi trebuit să coste mai mult de 60.000 de euro se pare că de fapt la concursul respectiv nu a participat decât domnia sa. De altfel circul zvonul prin târg cum că ar mai fi câştigat acum ceva timp, tot prin aşa-zisele concursuri, alt milion de euro. Dar nu pentru două statui ci doar pentru una, statuie care ar trebui sa il reprezinte pe Ion Luca Caragiale, lucrare plătită dar nefinalizată.

Tare, nu?

Ce mi se pare şi mai penibil e că probabil sculptorul ăsta ale cărui opere valorează atât de mult în prezent (şi probabil nu vor valora nimic in viitor) va fi transformat într-un Adrian Păunescu al sculpturii pentru că a facut afaceri cu cine trebuie şi va fi scos în faţă.

Ce mi se pare şi mai penibil decât penibiulul de mai sus e că jurnaliştii aştia pe care tot îi “arde” grija faţa de banul public nu au scos o vorbă. În schimb, în ultima vreme au cam evitat să vorbească de investiţiile atât de necesare făcute de marele nostru primar.

Mai jos îl aveţi si pe sculptorul nostru atât de “valoros”

Sorin “Bă” Oprescu atribuind un nou contract de importanţă majoră pentru Bucureşti: două statui pentru un milion de euro…că doar e bugetu’ mare bă